Cei trei candidati de la Rasarit cu cele mai mari sanse de a ajunge la Cotroceni s-au inscris. S-au inscris intr-o campanie care este recomandata chiar de momentul depunerii candidaturii! Cand staff-urile candidatilor au dus un razboi al dubitelor incarcate de semnaturi, un razboi aspru pentru fiecare metru din caldaramul strazii pe care se afla sediul Biroului Electoral. "La noi, ca la nimeni!" Pe-asta deja o stiam! "Romania - tara tuturor posibilitatilor!" Si pe asta! Ei bine, duminica s-a tras cadrul unei noi pelicule de lungmetraj: "Romania ca o dubita pentru linistea noastra". Sigur, este un titlu provizoriu pentru "filmul" care se va turna in aceasta toamna, dar el poate fi unul de succes. Pentru ca ne-am obisnuit atat de tare cu ridicolul, nu mai reusim sa-l percepem in toata splendoarea lui.
De-asta cred ca episodul "dubitelor" merita putin mai multa atentie decat alte momente ridicole din istoria postrevolutionara. Pentru ca inainte de orice, "razboiul dubitelor" ne arata cat de adanc s-a infipt democratia in pamantul patriei. Atat de adanc, incat a iesit pe partea cealalta. Nu era mult mai simplu ca, dupa ce se vor fi inscris toti candidatii, sa aiba loc o tragere la sorti? Ba da! Insa atunci ce s-ar fi intamplat cu dubitele? N-ar fi ramas ele doar niste simple vehicule de transport, iar nu vedete de telenovela damboviteana? Pentru ca, de fapt, cu sau fara voia noastra, vom asista la cea mai tare telenovela romaneasca din toate timpurile. Asta e partea buna!
Partea proasta e ca actorii principali nu sunt Jose Armando si nici macar Oana Zavoranu, ci ditamai candidatii la Presedintia Romaniei. Romania, o tara care sta sa se integreze in Uniunea Europeana, Romania - "tara mea de glorii, tara mea de dor", dar si tara mea plina de bascalie si amor!
Traiasca dubitele, traiasca alegatorii si candidatii!
Cei trei candidati de la Ras