Stiu ca e un titlu ce trimite la lumea sportului mai degraba, dar si performanta actorilor Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiesti, condusi de regizorul Alexandru Dabija spre lumea lui Cehov, tine, Stiu ca e un titlu ce trimite la lumea sportului mai degraba, dar si performanta actorilor Teatrului "Toma Caragiu" din Ploiesti, condusi de regizorul Alexandru Dabija spre lumea lui Cehov, tine, cumva, de aceeasi lume. Precizia, finetea, consistenta starilor prin care trec acestia, prizonieri ai unui spatiu ingust, o limba de lemn aruncata in mijlocul scenei, avand de-o parte si de alta siruri de gradene (scenografia Stefan Caragiu), tin de un antrenament special. E un spatiu ce ii "condamna" pe interpreti la o concentrare sustinuta, care sustine intreg esafodajul conceptiei regizorale a lui Dabija. Privindu-i cum se strecoara in acest spatiu de trecere, aparent nesemnificativ in arhitectura unei locuinte, cum reusesc tocmai aici sa delimiteze propriile revelatii, sa priveasca in ei insisi, bucurandu-se sau infricosandu-se de ce vad acolo, te gandesti la miracolul mentinerii unui echilibru atat de fragil, miracol vizibil aici ca intr-un exercitiu la barna, executat cu deplina siguranta de sine de o campioana mondiala la gimnastica. O "gimnastica" a sentimentelor, asa cum le vede Alexandru Dabija, ofera si spectacolul Trei surori. Asistand la aceasta desfasurare de energii, privesti personajele si te identifici cu ele - iata una dintre marile victorii ale teatrului bun - avand sentimentul ca vezi pentru prima data drama feminitatii neimplinite, a intelectualului cotropit de vulgaritate, a vietii care isi pierde rostul sau nu reuseste sa-l gaseasca. Trei actrite, trei voci singulare, isi vor lega destinul scenic de acest spectacol: Ada Simionica (Irina), Elena Popa (Masa), Oxana Moravec (Olga). Alaturi de ele sunt actorii Nadiana Salajean, Lucia Stefanescu, Constantin Cojoc