Ion D. Sîrbu s-a născut la Petrila, în 1919, într-o familie muncitorească, dintr-un tată miner. Acesta i-a sugerat fiului că urarea "Noroc bun!", dincolo de aparenţa unui pleonasm, este, mai degrabă, o îmbărbătare ce vine în întîmpinarea ostilităţilor soartei. Căci "norocul" poate fi şi "rău", dacă Istoria te aruncă în primele linii ale războiului mondial, în prizonierat, în puşcărie sau în domicilii forţate. Posibila pierdere în anonimat a destinului său de excepţie este resimţită ca o nouă nedreptate şi-l revoltă pe fiul intelectual, care se hotărăşte să devină un "grefier al stărilor morale", un Istoriograf al Isarlîkului "turcit". Singura temere a martorului fără voie la atrocităţile Istoriei ce i-a fost hărăzită este să nu moară "nemărturisit". Se revendică din Blaga, îndrumătorul lucrării lui de absolvire a Facultăţii de Litere şi Filozofie şi din Cercul literar de la Sibiu, al cărui membru fondator a fost şi, în ciuda primelor crezuri ilegaliste (s-a înscris în Partidul Comunist încă din 1941) şi a "originii sănătoase", va înfiera cu adevărată "ură proletară" tocmai doctrina marxistă. Tot o "paradoxie" ideologică trăieşte şi Paul Georgescu, un posibil "coleg de destin". Născut la }ăndărei, "adică lumea în ţăndări", cum singur îşi preliminează "norocul", criticul şi prozatorul ialomiţean are parte de o educaţie "printre cărţi". Tatăl, medic, tace " masiv", refuzînd să dea sfaturi copilului cu exaltări de "ştirist" al ţăndăreilor. "Am fost primul ziarist analfabet din România" - spune el pe muchia (auto)ironiei polivalente în Convorbirile cu Florin Mugur din Vîrstele raţiunii (1982). Cînd tînărul se înscrie la Filosofie, tatăl mimează îngrijorarea "folosului" viitor, iar cînd acesta (ilegalist şi el) îl anunţă că e publicist la România liberă, medicul îi temperează entuziasmul cu o vorbă din Clemenceau: "Le journalisme mčne ŕ tout ŕ condition d�en sortir".