Clipa e dată cu negreală,

Sunt bezna ei virtuoasă

în care lucrurile trăiesc din nevroză

Apocaliptică şi ies rugându-se din casă.

Dacă ar mai exista mila şi îmbrăţişarea,

Dacă mai pot fi iertat,

Pune-mi, iubito, mâinile pe piept,

Să simt cum inima îmi bate

Numai cu tine îngropat.

*

Merg vid în carne şi în duh,

Omul îşi întoarce capul de la mine,

Frunza rămasă în iarnă cade

într-un ultim freamăt

Pe umerii mei fără alte roade.

în Verb natal focul mă consumă.

Nu aş mai vrea să fiu sporind căderea.

Aud din cer flautele, iar mierea

Se revarsă în mine postumă.

Aceste locuri purtate de îngeri

}i le prezint ca reazim.

Ia-le pentru ziua de azi,

Nu le uita în cea de mâine.

Membrele ce se umflă de sânge părăsit

Au gândirea cutremurării,

Mângâind în Dumnezeu gleznele tale.

Totul e divina cerere

De a fi aceeaşi naştere, aceeaşi dispariţie.

Cu braţe legate mă apropii de tine,

Cu membre ce se umflă de sânge părăsit.

Tu ştii să dai viaţă ca în mit

Cărnii lor topindu-se pe oase.

Vine un frig, vine un frig, avid,

Corpul e bântuit de nepăsare,

Dar din mormânt iese, tandru fluid,

Iubirea ta ce mi-e pâine şi sare.

Şi în veghe voi rămâne până în amurg,

Până în noapte, până în zori,

Ca mirosul busuiocului când face să treacă

Pe fruntea credinciosului picioarele îngerului

prin apa binecuvântată.

*

@N_