- Editorial - nr. 208 / 20 Octombrie, 2004 Marturisesc, titlul, alcatuit din cele doua sintagme (citand - primul o recenta, exceptionala emisiune a poetului Mircea Dinescu, despre Maglavitul de ieri si de azi, al doilea - un superb volum de versuri al lui Nicolae Dabija), mi-a fost sugerat de o recenta intalnire cu o persoana deosebita, care, prin firescul comportamentului si candoarea nealterata a sufletului, se inscrie in randul celor pe care indeobste ne-am obisnuit (din pacate!) sa-i consideram exceptii ale realitatii cotidiene. Daca un poet, in general, este (poate fi) considerat "un ciudat", un "frumos nebun al marilor orase" (sau sate, de ce nu? - doar "vesnicia s-a nascut la sat"), extrapoland, avand in vedere ca "romanul s-a nascut poet", inseamna ca ne-am vesnicit intru poezie, ca suntem un popor de "lunateci" cu "aripile sub camasa". Si, personal chiar cred ca, in ciuda cenusiului celui de toate zilele, cei mai multi dintre romani nu si-au pierdut frumusetea interioara, puterea de a visa la albastrul acela senin, frematandu-si, inca discret, "aripile" ascunse "sub camasa". Prea grabiti trecatori prin "clipa cea repede", uitam cel mai adesea ca, inainte de a privi in sus, datori suntem a privi la cel (cei) de alaturi. Cum minuni se intampla, in ultima vreme, la tot pasul, putem crede (experientele au confirmat-o nu o data) ca o simpla intalnire... pamanteana iti poate schimba cursul vietii, marcandu-te si obligandu-te la reconsiderarea propriei existente. In legatura cu aceasta, marturisesc, desi nu ma dau in vant dupa americani, ii admir pentru acea "Zi a Recunostintei", in care fiecare... muritor (de la cel mai umil, pana la Presedinte), in cadru familial, in fata mesei sarbatoresti, isi exprima recunostinta pentru ceea ce i-a daruit Dumnezeu. Mai avem multe de invatat! Ma gandeam la toate acestea, si la multe altele, acum cateva zile, cand o probl