Un mit al vieţii literare spune că, pentru a se menţine în formă, un scriitor trebuie să scrie zilnic cel puţin cîteva pagini (ca variantă, să petreacă în faţa paginii albe un număr variabil de ore), indiferent de inspiraţia pe care o are sau de (in)dispoziţia sa. Pentru acest tip de exerciţii, unii scriitori ţin jurnale, alţii lucrează la cărţile aflate în diverse faze de elaborare. Iconoclastul poet Emil Brumaru a găsit o formulă originală pentru efectuarea acestui "antrenament" cotidian. Şi-a promis ca, vreme de 1000 de zile să-i scrie zilnic cîte o scrisoare criticului literar Lucian Raicu. Se pare că la scrisoarea cu numărul 65 a renunţat. Dar aceste epistole, redactate între 28 iunie şi 22 septembrie 1980, reproduse iniţial în rubrica "Cerşetorul de cafea", din pagina a şaptea a "României literare", şi acum în volum, sînt mici bijuterii de sensibilitate umană şi expresivitate artistică, mostre de luat obligatoriu în considerare la creionarea profilului scriitoricesc al lui Emil Brumaru.

Delicate şi parşive, sublime chiar şi în neruşinare, erudite şi pline de miez, scrisorile lui Emil Brumaru către Lucian Raicu demonstrează, dacă mai era nevoie, că în literatură nu există cuvinte tabu şi teme prohibite, că trivialitatea este dată de context, nu de un cuvînt sau altul şi că un mare artist poate da proba inefabilei sale delicateţi chiar şi atunci cînd utilizează direct, fără complexe, termeni pe care alţii îi sugerează prin puncte de suspensie. În succesiunea lor cotidiană însemnările aduc mai degrabă a jurnal decît a corespondenţă. Ele surprind perfect starea de spirit şi principala preocupare a autorului în ziua respectivă. Unele notaţii au rolul unor fişe de lectură (de departe favoriţii lui Emil Brumaru sînt Dostoievski, Gogol, Cehov, dar şi Flaubert sau Sorin Titel), altele pun în discuţie principii estetice sau indică întîmplări cotidiene (