Lipsa de praxis filologic a d-nei Domnica Theodorescu (alias Mitzura Arghezi), despre care venise vorba în prima parte din acest articol, se vede în:
1. Absenţa "notei asupra ediţiei", unde îngrijitorul trebuie să-şi expună opiniile pe temeiul unei foarte riguroase analize filologice prealabile, despre valoarea textologică a ediţiilor postume anterioare celei a cărei publicare o supraveghează, prin raportare la ediţiile originale - eventual şi la cele preoriginale -, precum şi la ediţia de bază a textului stabilit de sine. Bineînţeles că totodată îngrijitorul trebuie să menţioneze formele lingvistice din ediţiile originale - sau preoriginale - păstrate în ediţia sa.
2. Menţinerea lui i afon din adjectivele demonstrative aceeaşi, acelaşi, din prenumele personal de întărire însuşi, însămi, persoana a III-a singular, însuşi, însăşi, din adverbul iarăşi şi din conjuncţia totuşi, care, conform ortografiei argheziene, urmau să fie scrise aceeaş, acelaş, însuş, însăş, iarăş şi totuş, dar pe care d-na Domnica Theodorescu le-a unificat, cu obişnuita-i dezinvoltură, după normele ortografiei actuale.1
3. Nerespectarea grafiilor argheziene vre un, vre o şi sfiială, grafii al căror rost este acela de a se evita rostirea viciată, monosilabică, în hiat, a celor două silabe, în vreun şi vreo, şi a celor trei silabe în sfială, care, în vorbirea curentă, quasianalfabetă, devin vriun, vrio şi sfeală, după cum, tot din cauza frecventelor simplificări ale grafiilor, aviaţie şi viaţă, de exemplu, au devenit, în rostirea mai tuturor importanţilor, vedete sau nevedete radio ori tv, aveaţe, veaţă.
4. Nerespectarea trecerii lui ă la e după consoanele j, r, s, ş, ţ, z, fenomen specific graiurilor muntenesc şi oltenesc, pătruns şi admis şi în limba literară. în Cimitirul Buna-Vestire (ediţiile din 1936, 1965 şi 1968) acest fenomen este pr