Paradoxal, cocaina ar putea fi colacul de salvare pentru cariera lui Adrian Mutu. Fiind vorba de un drog social si nu de o substanta aflata pe lista Agentiei Mondiale Antidoping, cazul nu intra sub jurisdictia acestei institutii si va fi judecat dupa regulamentul Federatiei Engleze de Fotbal (FA).
In aceste conditii, la inceputul saptamanii viitoare, verdictul in cazul internationalului roman ar putea fi o pedeapsa minima, constand in urmarea unui program de consiliere si reabilitare la o institutie specializata.
Conform articolului 14 din Regulamentul disciplinar al FA, Comisia de Disciplina „poate recomanda o perioada de consiliere, tratament sau reabilitare“, conditiile stricte ale acestui program fiind confidentiale. Numai in cazul in care jucatorul respectiv refuza sau nu respecta cu strictete programul, el risca penalizari mult mai drastice.
Articolul 28 prevede, la o prima abatere, o suspendare pe o perioada de cinci ani, a doua abatere insemnand excluderea din viata sportiva. Potrivit The Mirror, Adrian Mutu urmeaza sa fie audiat de membrii Federatiei Engleze la sfarsitul acestei saptamani, inainte de a-i fi stabilita sanctiunea.
The Guardian confirma ca Mutu ar putea evita o suspendare, in ciuda faptului ca a fost depistat pozitiv cu cocaina, dupa ce a recunoscut, prin intermediul presedintelui Asociatiei Fotbalistilor Englezi (PFA), Gordon Taylor, ca a folosit substante interzise, si a renuntat la contraexpertiza.
Potrivit sursei citate, Federatia Engleza de Fotbal le permite jucatorilor care au fost depistati pozitiv cu droguri de recreere sa evite o sanctiune, regula fiind introdusa pentru a le da jucatorilor care „calca stramb“ o a doua sansa.
„Intr-o miscare extraordinara, Mutu si-a recunoscut vina prin intermediul lui Gordon Taylor, care a avut o intalnire cu fotbalistul si cu impre