Atunci cand am indraznit sa-i spun unui general care mi-a aprobat sa "plec in presa" ca pana atunci fusesem omul potrivit la locul ordonat, iar de atunci deveneam omul potrivit la locul potrivit, nu stiam despre echilibrul intern si exprimarea valorii prin coincidenta profesiei cu vocatia, cum spusese Max Weber.
Nu cunoasteam nici asertiunile lui Samuel P. Huntington (din lucrarea sa "The Soldier and State") privitoare la ocupatia militara considerata profesie prin cerintele profesionalismului (calitatea de expert, responsabilitatea si spiritul de corp). Eram, pur si simplu, un teribilist care faceam (si-mi faceam) probleme spunand ca gradul de cultura nu coincide, in ierarhie data de gradul de pe epoleti, ori revoltandu-ma ca, la rand pentru a cumpara o gustare, nu se respecta succesiune sositului, ci tot "autoritatea" gradului. Cu aceste ganduri revolutionar-democratice am cerut (si mi s-a aprobat) plecare in marea unitate a puternicilor puterii a patra.
Ca amagirile (convingerile si sperantele) aveau sa se prefaca (marea majoritate) in dezamagiri si nesanse, este o realitate care nu poate fi trecuta cu vederea. Dar am satisfactia curajului asumat, chit ca, uneori, ma simt ca un astronaut epuizat la antrenamente care, exact cand sa-si vada visul cosmic implinit, incheie totul eroic si banal, datorita exploziei rachetei chiar la lansare. Sau, si mai nedrept si stupid, ca un Gagarin (intaiul cosmonaut) ori Malutan (elicopteristul celui mai ciuruit) care au pierit in incidente banale de zbor. Atunci cand am indraznit sa-i spun unui general care mi-a aprobat sa "plec in presa" ca pana atunci fusesem omul potrivit la locul ordonat, iar de atunci deveneam omul potrivit la locul potrivit, nu stiam despre echilibrul intern si exprimarea valorii prin coincidenta profesiei cu vocatia, cum spusese Max Weber.
Nu cunoasteam nici asertiunile lui Samuel P. Huntingt
