"Terorismul este problema prioritara a comunitatii internationale la acest inceput de secol." O propozitie pe care putini s-ar incumeta sa o contrazica, mai ales dupa ce doua mari puteri precum Statele Unite si Rusia au fost lovite atit de crunt, iar multe alte tari din Europa si Asia nu au scapat, nici ele, de loviturile noului flagel.

Dar, ca in atit de multe ocazii, aparentele insala! Ceea ce pare un front comun anti-terorist este mai degraba terenul de batalie al unor conceptii politice, interese si atitudini foarte diferite. Iar in spatiul lasat liber, continua sa infloreasca organizatii si structuri politico-militare care au facut din activitatile teroriste un mod quasi-legitim de actiune politica.

Totul incepe de la problema definitiei. Cine si-ar putea inchipui ca sub egida ONU, de peste opt ani, o comisie insarcinata sa redacteze textul unei conventii asupra terorismului nu a putut inca raspunde intrebarii "Ce este terorismul"?

Principalul impediment vine dintr-o vreme in care ONU si multe din tarile sale membre erau preocupate de problemele razboiului rece si ale decolonizarii.

Folosind influenta pe care i-o puneau la dispozitie statutul de mare putere, resursele economice, politice si militare, Uniunea Sovietica, sprijinita de intregul "lagar socialist", a reusit sa impuna ideea ca "lupta pentru eliberare", altfel o cauza politica nobila, justifica orice fel de mijloace de lupta.

"Scopul scuza mijloacele" isi gasise o aplicare la scara mondiala si multe din noile state aparute atunci pe harta lumii, azi membre respectabile ale ONU, au imbratisat cu toata taria aceasta perspectiva.

Ca dovada ca 56 dintre ele (ONU are 191 de membri), reunite in Conferinta Statelor Islamice, au subscris oficial la ideea ca terorismul este un mijloc legitim de lupta, este chiar un drept, atunci cind actul este pus in