Cine mai stie astazi ca grosul manastirilor Meteore au fost inaltate de calugari valahi, ca daniile si odoarele au fost facute de domnitori romani? O fascinanta bucata de trecut romanesc asteapta sa fie reintegrata in prezent.
In inima Greciei exista niste stanci ciudate, unice in lume. Ele strajuiesc oraselul Kalambaka si sfredelesc linia orizontului, fiind vizibile din orice parte te-ai apropia de aceasta asezare. Au fost numite Meteora, probabil pentru ca, dupa ce ani de-a randul au fost cercetate cu mijloace stiintifice, compozitia lor nu a putut fi detectata in totalitate. Mai pe scurt: par picate din cer. Pe varfurile lor lipsite de vegetatie s-au ridicat, inca de acum noua secole, manastiri. Mintea nu poate pricepe cum pe stanci plesuve s-au putut inclesta asezari monahale in care si-au dus viata in rugaciune, multime de calugari, printre care si multi romani. Un francez, ajuns la Meteora pe la inceputul secolului trecut, afirma: "Toata aceasta regiune este locuita de-o populatie ce are alta obarsie decat cea greceasca. Ei graiesc limba valaha si, zice-se, ar fi extrem de credinciosi".
Dar ce i-a facut pe primii monahi sa salasluiasca in crapaturile si in grotele acestor colosi? Sa rabde de sete si sa se hraneasca doar cu radacini? Sa nu aiba nici macar o mana de frunze uscate pe care sa-si odihneasca, dupa rugaciuni, oasele chinuite? Numai credinta adevarata i-a indemnat sa-si caute lacasuri asemeni pasarilor cerului si sa-si duca zilele numai pentru a-L slavi pe Dumnezeu si a se ruga pentru pacatele lumii.
Povestea Meteorelor
Inceputul asezarii monastice organizate a fost in secolul al Xi-lea. In 1334, calugarul Athanasie, alungat de pe Athos in urma invaziilor piratilor, strange 14 calugari si pleaca la Veria, in hotarele fostei Valahii Mari (uitata sau ignorata cu desavarsire), prima mare asezare politica romaneasca
