Mircea IORGULESCU
Celalalt Istrati
Editura Polirom, Colectia „Collegium Litere“, Iasi, 2004, 272 p.
De ce era nevoie de un alt Istrati?
Scriind monografia dedicata lui Panait Istrati, in anii ’80, Mircea Iorgulescu avea impresia (care nu era de fapt o simpla impresie) ca redeschide un dosar clasat, a carui importanta el insusi o descoperise tirziu si (daca e sa-l credem intru totul) intimplator, intr-o seara de iarna si de plictiseala, cind, oarecum mefient, incepuse sa citeasca, la recomandarea unui prieten poet, Chira Chiralina. Captivat, cucerit treptat de Panait Istrati ca de un personaj pe care, simultan, il descopera (in parte gratie documentelor inedite puse la dispozitie de Alexandru Talex, legatarul operei istratiene) si il (re)creeaza, Mircea Iorgulescu scrie si publica in 1986, la Editura Minerva, Spre alt Istrati. Cartea, o combinatie de monografie si eseu, umple niste goluri de istorie literara si propune totodata o ipoteza de luat in seama asupra „cazului“ Istrati.
Critica romaneasca interbelica l-a ignorat, in general, pe Panait Istrati, l-a contestat dur ca scriitor si uneori nu doar ca scriitor (de pilda, pentru Pompiliu Constantinescu, polemistul, militantul Panait Istrati pare antipatic, contradictoriu, chiar dubios moral) sau l-a acceptat doar ca pretext pentru o pledoarie pro domo (vezi studiul tezist al lui H. Sanielevici, publicat la Editura Adevarul in 1924: Clasicismul proletariatului: Panait Istrati).
Daca in Franta de dupa primul razboi mondial Istrati s-a impus fulgerator – pe de o parte datorita nevoii de exotism si de evaziune firesti in contextul postbelic, pe care scrierile sale o satisfaceau, pe de alta, datorita faptului ca se inscria in orizontul de asteptare al cercurilor stingii franceze –, in Romania interbelica el e vazut ca un strain si, de la un punct incolo, ca u
