1. Statutul jurnalistului este strins legat de libertatea de expresie, o conditie sine qua non a democratiei. Nu consider ca o lege anume poate sau trebuie sa reglementeze activitatea jurnalistului. Jurnalistica este unul dintre principalii sustinatori ai gindirii plurale, si din activitatile ei au enorm de cistigat societatea si institutiile statului democrat. Importanta sa deriva din informatiile, investigatiile, semnalele sau orientarile propuse si care – in conditiile respectarii diversitatii opiniilor – pot sa creeze complementaritatea de care e nevoie pentru buna functionare a societatii. Exercitarea neingradita a ziaristicii presupune insa atit respectarea unor norme profesionale, cit si un acord sau contract cu patronul publicatiei. Acest din urma aspect intervine cu deosebire in cazul marilor cotidiane, acolo unde jurnalistica se transforma intr-o adevarata afacere si unde – alaturi de conventiile profesionale in temeiul carora se scrie ziarul – intervin piata si interesele partizane ale cercului care detine puterea financiara.

2. Un jurnalist fara constiinta este o persoana care poate pune in pericol nu doar publicatia la care lucreaza, nu numai patronul, dar si publicul caruia i se adreseaza. Cu alte cuvinte, libertatea de care aminteam in paragraful anterior presupune si responsabilitatea in raport cu informatia sau cu opinia formulata. Ziaristul poate fi si un simplu executant, cu deosebire in faza de ucenicie. A invata o meserie (o profesie) inseamna a parcurge citeva trepte in chip metodic, disciplinat. Cred ca sint persoane care pot fi definite cu termenul de executant (simplu sau mai complex) si cred ca este utila si aceasta categorie. Nu vad de ce un meserias – paginator, corector, cel care aduna stirile, le clasifica, le redacteaza corect, ar fi lipsit de constiinta. A formula opinii, aceasta insa este altceva. O practica relativ inde