1. O epoca ofertanta
Reevaluarea literaturii romane scrise in timpul regimului comunist este o obsesie rezistenta in spatiul cultural romanesc, poate si pentru ca, pina acum, foarte mari rasturnari de ierarhii n-au avut loc, in ciuda deselor si inversunatelor polemici.
Unii cred ca despre aceasta perioada sint indreptatiti sa scrie mai ales cei care au fost martorii si actorii acelei epoci ciudate din punct de vedere politic, ca numai aceia care au cunoscut in mod nemijlocit regimul, rigorile, cenzura si comportamentele scriitorilor de atunci pot scrie „adevarata“ istorie a literaturii romane de pina in 1989. In acest sens se fac incercari si promisiuni, unele ridicole, de redare „exacta“ a peisajului literar de atunci. Si sint priviti cu mefienta outsider-ii: cei aflati in exil, strainii specializati in romanistica, tinerii care n-au apucat vremurile.
Pe de alta parte, exista si atitudinea inversa, aceea conform careia se asteapta de la tineri, de la nou-venitii in sistem, privirea „obiectiva“, neatinsa de parti-pris-uri, asupra unei epoci pe care ei n-au cunoscut-o direct si fata de care se presupune ca pot ramine „reci“ si „nemilosi“.
Ambele atitudini sint deopotriva exagerate si nici una dintre ele nu poate fi garantata din punct de vedere moral: nici cei care au participat direct la viata literara a perioadei comuniste nu sint garantii unei atitudini obiective doar pentru ca au trait acea perioada, nici cei care vin dupa sau din afara nu sint in afara influentelor, simpatiilor, afinitatilor fata de scriitorii pe care au prilejul sa ii observe manifestindu-se astazi activ intr-un sistem cultural postcomunist, nu lipsit de multe din reflexele celui totalitar. De altfel, nici nu ar fi de dorit sa continue incrincenarea in aflarea „adevarului.
Ce este mai greu de suportat pentru cei care au trait nemijlocit trecu
