Antonio Lobo ANTUNES

Cuvint catre crocodili

Traducere de Micaela Ghitescu,

Editura Humanitas,

Bucuresti,

2004, 378 p.

Singurul lucru asupra caruia toata lumea e de acord e ca Antunes nu e un scriitor facil. Fragmentarismul, dezordinea adacadabranta mai apropiata de efervescenta versurilor decit de rigoarea prozei il fac nefamiliar, straniu, greu de ingurgitat.

Cu toate acestea, Antunes e citit si are succes pentru ca stranietatea lui e un excelent filtru care lasa sa treaca cititori dispusi sa nu le placa, sau sa nu le placa din prima, sau sa le placa neplacindu-le in acelasi timp, adica sa nu le fie usor sa le placa.

Cuvint catre crocodili, recent aparut la Editura Humanitas, respira acelasi tip de stranietate, si nu pentru ca n-ar avea actiune, sau ar fi deficitar ca subiect. Numai ca, desi la inceput te chinui sa prinzi firul narativ, pe parcurs aproape uiti de el. Uiti, dar nu cu totul. Atit cit sa vrei sa ghicesti, sa stii, sa citesti mai departe, desi opune rezistenta, desi e incomod, desi e poezie curata cu promisiune si trucuri de roman politist. Are secret si patru personaje feminine care-si graviteaza propriile secrete in jurul lui, care stiu cite ceva, dar niciodata tot, despre aceasta sarada de fundal ce se desfasoara in Portugalia, in plin razboi civil.

Cele patru traiesc in preajma „crocodililor“ de extrema dreapta, le sint sotii, vaduve sau amante, femei mutilate, intr-un fel sau altul, de „crocodili“ mult mai insidiosi, desi lipsiti de corporalitatea violenta a combatantilor: „crocodilii“ propriului trecut, ai propriilor obsesii, ai propriilor dorinte sau nostalgii. Evident ca cele patru nu vor cuvinta la unison, dupa cum nici perceptiile lor asupra episoadelor belicoase la care sint martore nu se vor suprapune. Cuvintul lor catre ei, catre aceia pe care nu au reusit ni