Al. Ş.: Ai fost de curînd în România, ca invitat al Uniunii Scriitorilor, şi ai participat, în stilul tău, serios, solemn, discret ironic, la diverse manifestări publice. Prezenţa ta m-a flatat, dovedindu-mi că viaţa noastră literară trezeşte interes, chiar şi pentru cineva stabilit în Franţa. Acum eşti din nou la Paris şi comunicăm (explicaţia e destinată cititorilor României literare) prin e-mail. Cum se văd lucrurile de acolo? Ce ecou are viaţa literară din România la Paris?

D. F.: Aş fi tentat să spun de la bun început că nu are nici un ecou, nu se vede. Dar un colocviu internaţional precum cel de la Neptun începe să deplaseze sursa acestei lungi eclipse, de care în bună măsură e responsabilă imaginea confuză lasată în exterior chiar de România. Pe de altă parte, nu vreau să fiu nedrept faţă de cei cîţiva, puţini, editori francezi care se încumetă să publice autori români contemporani. Zilele trecute m-am dus special la cea mai mare librărie FNAC din Paris să număr cîte nume de români figurează în ofensiva de toamnă a editorilor, care au lansat numai în luna septembrie peste o mie de titluri noi în beletristică! Sînt mai puţini decît degetele de la două mîini, şi asta dacă binevoim să numărăm reeditări din plutonul Eliade, Cioran, Panait Istrati... Iar noutăţi absolute: o carte despre Dracula, scrisă de Matei Cazacu, o alta despre moroi şi rituri de înmormîntare din Oltenia, semnată de Ioana Andreescu, o şarmantă carte de bucate de Radu Anton Roman, plus o antologie de poeme ale subsemnatului, într-o colecţie bilingvă a Editurii La Différence. În schimb autorii unguri, croaţi, sîrbi, albanezi, polonezi, cehi, ca să nu mai vorbim de omniprezenţii ruşi (care vor fi şi invitaţii de onoare în primăvară la Salonul cărţii) se etalează copios pe numeroase zone tematice. În concluzie, dacă României i se recunosc virtuţile economiei de piaţă, afirmarea e