Am gândit acest mic studiu care urmează pe parcursul verii 2004, iar ideile lui sunt (o spun dintru început şi fără ocolişuri) rodul unei decepţii de lectură a romanului basarabean. Editura ARC din complexul editorial-poligrafic Ştiinţa de la Chişinău mi-a pus la îndemână romanele selectate pentru o antologie de Mihai Cimpoi (în curs de apariţie), un specialist incontestabil al domeniului, şi mi-a solicitat un punct de vedere ca postfaţă. În faza de proiect editorial, această antologie preconiza să cuprindă: Smaragda Theodorovna, primul volum din romanul memorialistic În preajma revoluţiei de Constantin Stere, Disc de George Meniuc, Povestea cu cocoşul roşu de Vasile Vasilache, Zbor frânt de Vladimir Beşleagă, Singur în faţa dragostei de Aureliu Busuioc, Linia de plutire de Serafim Saka şi Gesturi de Emilian Galaicu-Păun. Exista speranţa de a obţine acordul autorului pentru a introduce un roman de Ion Druţă: Frunze de dor sau Povara bunătăţii noastre. Atunci când scriu sintagma "romanul basarabean" şi încerc anumite generalizări (discutabile, nu am nici o îndoială) la aceste exemplificări mă refer. Nu mi-am propus să analizez în paragrafe speciale fiecare din aceste romane, pentru că a făcut suficient de bine acest lucru Mihai Cimpoi în prefaţa pe care am cunoscut-o în prealabil. Exprim în mod deschis un alt punct de vedere decât Mihai Cimpoi, propun o lectură complementară, problematizantă, cu dorinţa de a incita la discuţii şi la reflecţii. Reiau aici fragmentar câteva consideraţii generale. Am pornit de la necesitatea integrării literaturii basarabene în literatura română şi în literatura europeană, ca o probă de rezistenţă la schimbarea contextului cultural. Din nefericire, nu rezistă prea bine acestei încercări. Nu cred că am făcut o lectură prea exigentă. Am încercat să-mi temperez scepticismul axiologic faţă de romanul basarabean, scepticism care risca să