Dacă nu cumva mă înşel, Refluxul sensurilor al Anei Blandiana este prima carte de poezie română publicată de editura Humanitas. Exceptând ediţia bibliofilă Nichita Stănescu. Apariţia unui volum de poezie contemporană la scurtă vreme după romanul lui Gheorghe Crăciun, Pupa Russa, indică faptul că, urmând exemplul Polirom-ului, şi Humanitas se gândeşte să parieze pe literatura română contemporană. Numai de n-ar fi nişte excepţii, mai ales că ambii autori s-au lăsat aşteptaţi ani buni cu scrieri inedite, cele două cărţi beneficiind din start de un interes cu mult peste medie.

Ultima carte de poezie publicată de Ana Blandiana a fost Soarele de apoi, în urmă cu patru ani, situaţie explicabilă în măsura în care poeta a avut după �89 o susţinută şi fructuoasă activitate social-politică, mai întâi în cadrul Alianţei Civice, pe care a condus-o între 1991-2001, apoi la Academia Civică, al cărei fondator şi preşedinte este. Critica literară a remarcat că, o dată cu volumul din 1986, Stea de pradă, poezia Anei Blandiana este mai preocupată de real, fără ca acest lucru să însemne schimbarea retoricii reflexiv-impersonale cu biografismul, a rămas la fel de anticonfesivă dar cu o atitudine mai directă, mai revoltată, polemică, cu imagini expresioniste mai pregnante. În volumul din 1990, Arhitectura valurilor, aceste tendinţe sunt vizibile, dar nici pe departe atât de puternice precum în cartea recent apărută. Cititorii fideli ai Anei Blandiana vor găsi aici ingredientele specifice - versul final al poemului Ziar, "mare-ncâlcită de crabi", este, de pildă, imaginea geamănă a unui alt final din volumul de debut "pentru că se lasă iubită de crabi/ mi-e scârbă de mare." (Intoleranţă) -, dar, în egală măsură, se vor putea simţi şi contrariaţi de tonalitatea sumbră a câtorva poeme, de lipsa totală a jovialităţii şi ludicului pe care, sub diverse aspecte şi în concentraţi