Mulţumesc rece Cronicarului de serviciu pentru cuvintele sale despre revista Cultura din nr. 40 al României literare. Cred însă că nu se face să desfiinţezi o revistă, orice revistă, pe criterii umorale, căutîndu-i vădit nod în papură. Iar cînd e vorba de o revistă la care lucrează colegii tăi de redacţie sau colaboratori apropiaţi ai publicaţiei din a cărei redacţie faci parte, asta echivalează cu un cuţit înfipt pe la spate, sub adăpostul anonimatului. Cînd un coleg de redacţie îţi ia munca peste picior, din indispoziţie sau din calcul, cu un aer de superioritate, ca şi cum tot reviste de cultură ar fi făcut de cînd se ştie, rămîi cu un gust de cocleală. Revista revistelor, specie în care m-am exersat şi eu în România literară, se face "la articol!", nu evaluînd din balon publicaţia despre care scrii. Se poate face şi din balon, fireşte, dar atunci lucrurile nu prea mai sînt în regulă.
Ştiu că atunci cînd a apărut Cultura ni s-a reproşat că ne-am fi grăbit să luăm locul Dilemei şi că am încercat să facem un fel de ContraDilema. Cred că toată lumea s-a convins că n-a fost nici o clipă vorba de aşa ceva.
În ceea ce mă priveşte mi s-a reproşat că aş fi "compromis" nişte tineri invitîndu-i să lucreze la revista Cultura. Or, aceşti tineri au construit o revistă care în mai puţin de un an de zile se numără printre publicaţiile care contează în România. Ni s-a mai reproşat că am făcut o revistă luxoasă, pe bani publici. Nu e luxoasă, e pur şi simplu altfel. O revistă care presupune o uriaşă bătaie de cap pentru construirea fiecărei pagini. Pentru unii dintre cititorii de reviste literare, acest magazin cultural poate părea o ciudăţenie, cu o punere în pagină complicată de faptul că imaginea nu e lipită de text, ci oferă ea însăşi informaţii suplimentare faţă de text. E un alt concept care avea nevoie de altă hîrtie decît cea de ziar. Nu e
