"TATA : Numele de străzi sînt adrese... Să nu uiţi asta...
MAMA : Da. Da... De ce or fi existînd atîtea nume şi adrese pe lume ?
TATA : La asta încă nu m-am gîndit... Poate fiindcă sînt cuvinte... De exemplu, tu ştii de unde vine numele VATĂ?
(Eleonora plînge)
MAMA : Nu-mi amintesc... Eram tînăra. Da, da... Am uitat...
TATA : Numele VATĂ vine de la cuvîntul FARMACIE... N-aş putea să-ţi explic exact cum, dar de acolo vine... E o prescurtare... FARMACIE-VATĂ... Observi că e mai scurt?...
MAMA : Da, da... E mai scurt... Toate cuvintele sînt mai scurte...
TATA : Fireşte... Dar oamenii le lungesc... Le lungesc şi atunci sensul lor se prescurtează. De exemplu : VATĂ-FARMACIE. Observi că e mai lung? Adineauri, VATĂ era mai scurt şi acum FARMACIE e mai lung... Ciudat, nu?... Se lungesc şi se golesc..."
(Gellu Naum, fragment din Poate Eleonora)
Exact în acelaşi timp, Poate Eleonora, Insula, Ceasornicăria Taus, Nepotul lui Rameau sînt cele cinci piese de teatru ale lui Gellu Naum, niciodată aduse împreună pînă la volumul publicat anul trecut de Palimpsest, o editură puţin cunoscută. În ciuda tuturor defectelor ediţiei (redactarea e practic inexistentă, greşelile de tipar numeroase, iar aparatul critic - absolut obligatoriu la un volum de acest fel - se reduce la o prefaţă scurtă, bine scrisă dealtminteri, dar care nu depăşeşte un ton introductiv), faptul în sine e un eveniment.
Un eveniment care poate fi pretextul descoperirii unui alt Gellu Naum: Gellu Naum autorul de teatru. De teatru suprarealist? De teatru absurd? O întrebare teoretic-necesară, care a fost pusă de mai multe ori. Răspunsul, cred, e un adevăr literar simplu care trebuie pînă la urmă formulat tautologic: teatrul lui Gellu Naum e teatrul lui Gell
