În anul 1998, Editura 101 + Gramar a publicat, în colecţia "Pagini alese - Literatura română", o antologie de versuri argheziene, însoţită, după cum se menţionează pe coperta interioară, de o postfaţă semnată de Aureliu Goci şi de un tabel cronologic semnat de Mitzura Arghezi. Dar, ciudat, pe aceeaşi copertă interioară nu este menţionat numele nici unui îngrijitor de ediţie, iar Nota asupra ediţiei este, de asemenea, anonimă. Singurele explicaţii posibile pentru acest neobişnuit anonimat sunt: fie că avem de-a face cu o banală omisiune tipografică, neremarcată la vreme, fie că cineva, priceput cât de cât în critica textelor şi tehnica ediţiilor şi totodată binevoitor, i-a sugerat editorului şi autorului notei menţionate că ar fi mai bine să opteze pentru soluţia lui Farfuridi, adică să le dea pe amândouă anonime, întrucât calitatea amândurora este compromiţătoare, atât pentru cel ce ar semna îngrijirea, cât şi pentru autorul notei. "Piesa" din urmă trădează, prin termenii întrebuinţaţi, o infatuare şi o preţiozitate proprii celor care, simţind că nu prea ştiu despre ce ar fi să fie vorba, dacă ar vorbi, îşi dau aere de pricepuţi prin cuvinte mai "intelectuale". Anonimul îngrijitor nu scrie simplu, cum s-ar cuveni: "Pentru alcătuirea acestei cărţi am ţinut seama de opiniile celor mai importanţi critici ai versurilor lui Tudor Arghezi", ci se fandoseşte academic: "în realizarea acestei ediţii am folosit reputate referinţe în cuprinderea operei argheziene". Ce va fi însemnând "reputate referinţe în cuprinderea operei argheziene", nu se prea înţelege, dar e clar că este vorba de referinţe "reputate" şi că ele privesc "cuprinderea operei argheziene", deşi nu de toată opera trebuia să se ocupe editorul, ci numai de versuri. Şi nici nu era nevoie să aibă "tot timpul în faţă exemplare" din ediţiile antume apărute în 1940 şi 1959, şi din ediţia postumă apărută în 1972, l