Vis-a-vis
La un moment dat, Gabriela Adameşteanu a decis că am talent scriitoricesc. Rodica Palade a zis da. Şi aşa a apărut rubrica VIS-Ŕ-VIS. Care durează de doi ani. La început pe unde era loc. După o vreme, de neclintit de pe pagina 3. În revista "22", în faţă, la politică." Şi aşa a rămas, din 1998 şi pînă astăzi, tableta lui Dan Perjovschi. Săptămînă de săptămînă. Scurtă, concisă, ascuţită ca lama unui bisturiu de chirurg mare, faimos. Cuvîntul, ca şi o linie bine trasă, taie, despică, investighează prin măruntaiele fiinţei, prin viscerele timpului. Rezultatul se aşterne ca şi cel de pe un buletin de analize. Clar şi precis. Fiecare cuvînt este acela care trebuie şi nu altul. Asta se simte ori de cîte ori citeşti. Că nu se întîmplă doar o dată. Şi, cine are chef, poate să mai răsfoiască şi cartea cu acelaşi titlu, apărută acum patru ani la Nemira, de unde am extras şi noi rîndurile de mai sus. La început vrei să vezi despre ce a scris. Străbaţi textul iute-iute. Pe urmă, simţi iuţeala cuvintelor pe vîrful limbii şi o iei de la început. Savurezi cuvîntul-imagine pe îndelete, cu limba pişcată, dar şi ea viguroasă şi dornică să pecetluiască sentinţe cot la cot cu Perjo. Perjo cel talentat, cel răzvrătit, cel neliniştit, cel grafician, cel trist, cel limbut, cel cu Lia, cel cu atelierul de lîngă Bitzan, cel mut, cel scriitor, cel observator, cel cu întrebări, cel cu insomnii, cel în alb şi negru, cel cu Veneţia, cel cu Românica.
"Pur şi simplu"
"Eram în spatele unui tip de vreo 60 de ani, cînd a aruncat tacticos pe trotuar ambalajul napolitanei pe care şi-o îndesa acum în gură. Nu m-am putut abţine şi, cînd am trecut în viteză pe lîngă el, I-am zis peste umăr cu cel mai obraznic ton posibil: Vedeţi că v-a căzut ceva!
Omul mi-a răspuns cinstit: "Nu mi-a căzut. Eu am aruncat."
Este ca
