Spectacolul se cheamă altfel decât piesa, aşa cum e tipărită ea în traducerile româneşti: Cymbeline a devenit Regele Cymbelin. În original, în englezeşte tot Cymbeline se cheamă, titulara de rege apare în lista Persoanelor. Regizorul Alexander Hausvater a folosit o versiune germană a poetului Erich Fried - König Cymbelin - şi din această modificare structurează şi spectacolul. Cymbelin nu e doar regele Britaniei, ci şi al spectacolului, martor şi organizator al unor poveşti incredibile.

Britania plăteşte tribut împăratului roman şi regele nu e foarte mulţumit. Mai are şi alte motive de supărare: a pierdut doi fii în condiţii confuze, iar fiica lui, Imogen refuză căsătoria cu fiul celei de a doua soţii şi se mărită cu un tânăr Posthumus, de o origine incertă. Soţia regelui e o maşteră ipocrită care pune la cale otrăviri ca să-i asigure fiului ei slab de minte moştenirea tronului. Când totul se încurcă, apar profeţi sau zei greci şi dau indicaţii personajelor cum să descurce iţele. Războiul, iubirea, trădarea, ignoranţa şi prostia circulă printre straturile poveştii complicând la nesfârşit intriga, alcătuită parcă din resturile tuturor pieselor şi personajelor shakespearene: Comedia erorilor şi Regele Lear, Iago şi lady Macbeth, Desdemona şi Julietta aglomerează solul şi subsolul piesei, bulucindu-şi trăirile, problemele şi monoloagele. Harold Bloom, eminent analist al dramaturgiei lui Shakespeare, consideră că piesa e autoparodie din care doar personajul Imogen, fiica regelui, are autonomia dată de trăirea reală a unei drame; Hausvater optează pentru un spectacol apăsat de umbra unor tragedii fără deznodământ tragic. Georg Peetz, venit din Germania, ales pentru rolul Cymbelin după prelungi audiţii, acţionează ca un alt Prospero, rege-vagabond, semnele lui izvorâte dintr-o stare de inspiraţie declanşează mişcarea unui grup iniţial amorf, căruia îi i