Ciudatele Memorii ale lui Victor Klemperer (aproximativ 2 000 de pagini format mare, două volume masive), în care autorul a notat aproape zilnic ceea ce i s-a întîmplat lui, ca evreu german, între ianuarie 1933 şi iunie 1945, dincolo de oroarea halucinantă a amănuntelor, cuprind şi un secret ce se lasă cu greu dezvăluit. întrebarea legitimă: "De ce oare n-a plecat Klemperer din Germania?" începe să se insinueze după primele sute de pagini, pentru a deveni apoi obsedantă, pe măsură ce cruzimea sordidă se abătea asupra unui biet om.

Profesorul de romanistică, figură proeminentă a lumii academice germane, s-a transformat de bună voie în scrib de tonalitate aproape medievală, cronicar resemnat al unei epoci nenorocite; devine astfel autor al unei singure opere, a "jurnalului din anii ciumei" brune. în fond, Victor Klemperer, discipol al lui Vossler, prieten cu Benedetto Croce şi Stefan Zweig, avînd doi fraţi mai mari fixaţi deja în Statele Unite ca medici prosperi, văr cu marele dirijor, poseda el însuşi un statut ştiinţific şi profesional comparabil cu cel, să zicem, al lui Leo Spitzer, marea figură a stilisticii; de ce a rămas totuşi Klemperer în Germania, de ce nu a emigrat? Pînă la începerea războiului, adică pînă în 1939, Germania putea fi uşor părăsită, iar profesorul de la Universitatea din Dresda era suficient de lucid pentru a-şi da seama spre ce se îndreaptă lucrurile. Atunci?

Există un răspuns simplu: eroul se considera, cu toată sinceritatea, drept german adevărat şi nu voia să-şi abandoneze ţara, oricît de rău i-ar fi fost în ea. Expatrierea ofiţerului combatant, decorat în Primul Război Mondial, ar fi echivalat în ochii lui cu o dezertare ce i-ar fi dat dreptate lui Hitler atunci cînd îi considera pe evrei un corp străin, ostil Germaniei.

Poate fi însă vorba şi de un alt răspuns, de data aceasta paradoxal: Vic