In urma cu cativa ani buni, aveam o prietena care pe vremea aceea era artista, mai exact mezzo-soprana de coloratura lirica si mereu imi spunea: "daca n-ai carte, n-ai parte". Pe de alta parte, cand am intrebat-o prima data ce inseamna exact povestea asta cu "coloratura lirica", m-a indrumat catre niste carti. Dar, mai din comoditate, mai din graba, am dat fuga la internet sa vad daca ma ajuta sa ma elucidez. Bineinteles ca zicerea pe care domnia sa a imprumutat-o se referea, cu siguranta, la citirea cartilor si nu la simpla detinere a lor. In regula cu aceasta judecata de valoare cu care sunt intru totul de acord si acum. Dar de vreo zece luni am acasa un computer de la care pot accesa la orice ora internetul. Asa ca, indiferent de ziua pe care am avut-o, la sfarsitul ei sunt tentata sa ma asez iarasi in fata calculatorului cu o cana de ceai si sa citesc tot ce a mai aparut nou pe net. Pe de alta parte, imi spunea un bun prieten ca internetul este construit pentru a disipa informatia, unde prin cuvantul informatie intelegem nu numai jocuri, programe pe calculator, coduri de carti de credit cu care "facem" cumparaturi sau cine stie ce-i mai trece romanului prin cap. Totusi, una din informatiile foarte importante aflate pe retea este si Cartea. Din pacate, la noi foarte putini inteleg ca o carte este indiferenta la suportul pe care ea exista, iar aceasta existenta este data de accesul la ea. Cu cat mai multi cititori vor fi, cu atat va fi prelungita viata acesteia. In anii dictaturii comuniste cartile aveau un destin ciudat. Unele, in milioane de exemplare, intesau bibliotecile si librariile, altele isi prelungeau tirajul prin ceea ce numim, cu nonsalanta, xeroxare. Cunosc oameni care au copiat la greu, iar bibliotecile lor aratau pline de ceasloave incomode. Copiatul fata-verso era o raritate, iar achizitionarea o iluzie. Pe vremea cand eram studenta multe bibliograf