- Cultural - nr. 212 / 27 Octombrie, 2004 - Domnule Iosif Andreica, eu va stiu aici, in post, ca director al Casei Orasenesti de Cultura, din Ludus, de peste 30 ani. Aud acum ca va pensionati, desi daca este sa ne luam dupa infatisare, nici vorba de asa ceva. - Din pacate, iata timpul a trecut, si dupa 41 de ani si fix trei luni de activitate doar aici, cu data de 1 august am cerut inscrierea mea in randul pensionarilor. Nu pentru ca n-as mai putea activa, dar asa cer legile, si mie mi-a placut sa respect, intotdeauna, atat semenii cat si normele. - E mult, e putin sa activezi, in domeniul miscarii artistice atata vreme, stiind ca la acest nivel baza a reprezentat-o voluntariatul? - Ce sa va spun? Parca a fost ieri ziua in care directorul de atunci al Liceului din localitate, domnul Constantin Plesa, care gira si postul de director al acestei institutii, stiind ca m-am liberat din armata, m-a chemat la el si mi-a oferit postul de instructor-metodist, la Casa raionala de cultura, cum era atunci. Se intampla acest lucru exact la 3 ianuarie 1963. Nu aveam nevoie de nici o recomandare pentru ca mie, de mic copil, mi-a placut activitatea artistica, asa ca prezentele mele pe scena ca recitator, prezentator de programe sau corist erau bine cunoscute in oras, asa ca alegerea mea n-a fost intamplatoare. Apoi, in anul 1971 am fost numit director al Casei Orasenesti de Cultura.
- Din cate cunosc nu ati fost doar un "interpret", ci si autor al multor texte sau scenarii artistice.
- Ca un detaliu de viata, va rog sa priviti acest stilou pe care il tin acum in mana. El este tovarasul meu cel mai apropiat pentru ca m-a slujit cu credinta si devotament din anul 1964, un stilou chinezesc, cu penita de aur, pe care l-am primit drept premiu ca recitator. Si astazi scriu cu acelasi stilou. Raspunzand la intrebare, pot sa va spun ca era normal sa scriu poezie,
