La Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia s-a deschis o amplă expoziţie care pune alături trei artişti din tot atîtea generaţii, aparent fără nici o legătură între ei, dar care, la o analiză mai atentă, se dovedesc a fi ipostaze diferite şi foarte bine individualizate ale aceluiaşi mod de a privi lumea. Graficianul Ioan Cuciurcă, pictorul Florin Mitroi şi pictorul/sculptorul Ion Lucian Murnu sunt actorii acestei surprinzătoare provocări muzeografice.

I. Între adversitate şi armonie

Ioan Cuciurcă este un artist misterios şi paradoxal. Mai întîi, paradoxul constă în faptul că el este mai bine cunoscut în Europa decît în ţară. În al doilea rînd, chiar dacă activitatea sa este una prodigioasă, şi ea acoperă o arie artistică şi mediatică enormă, de la grafica propriu-zisă, de şevalet, la grafica de carte, la cea publicitară, şi pînă la experienţele tehnice şi expresive cele mai diverse, percepţia artistului în spaţiul public este una discretă şi eterică pînă la imponderabil. Într-un anume fel, prezenţa lui nemijlocită se dematerializează şi se resoarbe în turbionul propriei sale creaţii.

În al treilea rînd şi, de fapt, aici stă întreaga explicaţie a acestui prelung paradox, structura sa însăşi se sprijină pe o realitate polară. Inteligent şi reflexiv ca orice grafician care nu-şi contrazice definiţia, cu o puternică vocaţie de geometru şi cu o aspiraţie continuă spre limbajul concis şi spre mesajul clar, el este permanent sedus de senzualitatea formei, de promisiunea unei carnalităţi abia stăpînite prin inflexibilitatea codului cultural. Porneşte eliptic şi abstract ca un extrem-oriental şi, după cîţiva paşi, asemenea unui explorator mereu disponibil, se trezeşte în luxuria unor imagini dense şi pline de circuvoluţiuni ca o infinită masă cerebrală. Sigur pe sine, atît în discursul suav şi transparent al vîrful