Odata cu pierderea privilegiilor - care se petrece treptat -, certitudinile social-politice si implicit ideologice ale Ninei Cassian incep sa se clatine. La mijlocul anilor '60, poeta entuziasmelor de santier considera calatoriile in strainatate un drept elementar: "stiu ca mi se cuvine sa calatoresc, ca scriitor si ca om, si totusi... aceeasi nenorocita traditie a tinerii mele deoparte continua fara cusur" - scrie cu amaraciune de ins nedreptatit, in anii domiciliilor fortate din Baragan. Frustrarile se agraveaza cand noua conducere de partid incepe sa retraga scriitorilor si artistilor vechile rasfaturi. Adio nesfarsite vacante la Pelisor, in apartamente cu blazon si pian! Abonatii partidului trebuie sa se mute in chichinetele friguroase de la Cumpatu. Drama e inregistrata in acorduri grave si produce radicalizari pe masura: "... Sinaia - (...) am auzit ca va trece si ea (vilele noastre de pe Cumpatul) la O.N.T. zis si I.T.O., zis Intelectualii Trebuie Otraviti!" -, dar aici suntem deja in 1975, mult dupa Tezele din iulie, si semnele rele vin in accelerando: "Evenimente funebre: micsorarea cantitatii de hartie, schimbari de profil, nu mai am unde colabora, nu-mi mai apar cartile + incercare multilaterala de infometare si demoralizare". Lovitura de gratie vine sub forma privatiunilor de confort cotidian, din ultima perioada ceausista: "Scriu la lumina lumanarii. Stau in bezna, in ger absolut (...) Imi ingheata mainile pe clape, pe clante. Mor copii si batrani. Grigore Hagiu a murit si el lasand gazul aprins- de frig a murit, incercand sa se apere de frig". Intre timp, Nina Cassian si Al.I. (Ali) Stefanescu s-au mutat de mai multe ori, la inceput in locuinte mai mari, apoi tot mai mici. Ultima mutare, inaintea mortii prozatorului, in 1984, si a ramanerii in strainatate a Ninei Cassian un an mai tarziu, a insemnat vanzarea unor mobile de familie si depozitarea u