„Campionatul pare compromis pentru noi, iar o accedere in Cupele Europene, editia 2005/2006, ar fi posibila doar prin Cupa Romaniei“. Aceasta afirmatie, sustinuta inainte de meci nu numai de managerul general Pavel Badea, dar si de majoritatea jucatorilor, nu s-a reflectat si pe teren, oltenii nereusind o evolutie convingatoare cu satelitul „ciinilor“, o echipa care in partea a doua a meciului aproape ca nu a mai contat.
Chiar din startul partidei, fostul jucator al Universitatii, Ovidiu Burca, a trimis, cu capul, balonul in plasa oltenilor, la un corner executat de Vlad Munteanu, 1-0 ('6). Oltenii au fost obligati sa iasa la atac, si-au dominat adversarii si peste aproape 20 de minute, surpriza lui Badea, Lutu, a egalat, finalizind o combinatie Buhus-Plesan, 1-1 ('27). Craiova, sustinuta din tribune de aproape 200 de suporteri si de inca patronul Dinel Staicu, a preluat conducerea cu cinci minute inainte de finalul primei reprize: un-doi Bundea - Lutu, mingea a ajuns la Njock, atacantul camerunez a sutat in bara laterala, de unde balonul a deviat in plasa, 1-2 ('40). „Ciinii“ nu s-au predat si golgheterul seriei B2, Claudiu Dragan, l-a pacalit pe Guso cu un sut de la 20 de metri, oarecum parabil, 2-2 ('45).
La reluare, meciul s-a incins, dar divizionara A olteana nu a reusit ceea ce se anticipa, adica o evolutie superioara echipei de pe locul opt din Divizia B2. Ocazii au fost doar la poarta lui Posteuca, dar tabela nu a mai fost modificata pina la sfirsitul celor 90 de minute de joc. Din minutul 70, Universitatea a avut un jucator in plus pe teren, Burca (Dinamo II) fiind eliminat pentru al doilea cartonas galben primit ca urmare a unui fault asupra lui Plesan. Oltenii au fost peste „ciini“, dar ocazii reale au fost doar doua (Bundea, L. Dobre).
In prelungiri, Universitatea a reusit totusi golul calificarii, in minutul 114, atunci cind Borbely