Cum a fost posibil?

Presedintele Bush, lipsit de experienta in politica externa si incapabil sa judece critic informatiile care i-au fost prezentate, a fost impins de neoconservatorii din anturajul sau sa declanseze razboiul din Irak. Conform dezvaluirilor ulterioare, este probabil ca nucleul condus de vicepresedintele Cheney, ministrul Apararii Donald Rumsfeld si adjunctii acestuia, Douglas Feith si Paul Wolfowitz, l-ar fi convins oricum pe Bush sa atace Irakul si sa-l inlature de la putere pe Saddam Hussein, indiferent de alte evenimente internationale. Atentatele din 11 septembrie 2001 au socat populatia americana si au oferit "neoconservatorilor" un pretext "plauzibil" ca sa dezlantuie imediat invazia Irakului pe motive lipsite de validitate. Manipularea flagranta a opiniei publice americane, exagerarea informatiilor oferite de serviciile secrete si infricosarea populatiei traumatizate au creat o atmosfera intimidanta in care opozitia democrata, mass-media si organizatiile neguvernamentale nu si-au exercitat functia traditionala de a analiza critic politica guvernului. Democratii din Congresul american, nedorind sa dea impresia ca ar fi mai putin vigilenti fata de teroristi decat republicanii, au dat mana libera presedintelui sa atace Irakul fara acordul ONU, fara o coalitie solida si fara sa mai astepte rezultatele inspectorilor internationali. Ignorand principiul responsabilitatii fiscale, congresmenii republicani si democrati s-au conformat cerintelor lui Bush si au pus la dispozitia administratiei multe miliarde de dolari, fara sa ia in consideratie consecintele ruinatoare ale deficitelor bugetare. Mass-media si organizatiile neguvernamentale, de obicei critice fata de guvernanti, au capitulat in fata propagandei de infricosare lansata de neoconservatori. Inainte de dezvaluirea atrocitatilor de la centrul de detentie Abu Ghraib, organizatiile amer