- Social - nr. 213 / 28 Octombrie, 2004 Intr-o frumoasa zi a inceputului de octombrie am fost, din nou, oaspete al comunei Vanatori, asezare situata pe malul stang al raului Tarnava Mare si atestata documentar din anul 1329 sub numele de Villa Eyanis. Recunosc, de la bun inceput, mi-a facut o buna impresie: curatenia, ordinea, aspectul arhitectonic _ la ele acasa. S-au schimbat, in bine, multe la Vanatori, unde, sub mangaierea razelor calde de soare, am pornit la "vanatoare" de informatii. Intaiul reper: primaria. In lipsa primarului Adrian Nicolae Lapadat, plecat cu treburi la Sighisoara, i-am avut "informatori" avizati pe Dorin Dumbrava, secretarul unitatii administrativ-teritoriale Vanatori, pe Liviu Manic, viceprimar, nou in acest post, Mihai Todoran, referent principal, si ing. Mariana Micle, inspector cu fondul funciar. Ne-am interesat despre mersul activitatii medicale pe raza comunei, aprecierea data muncii medicilor de familie Elisabeta Onigas, Emil Stefan Pop si Biró Ildikó fiind buna. De altfel, actul medical din comuna, cu plusurile si minusurile lui, a facut obiectul anchetei "Medicul de familie _ intre naveta si indatoriri" (publicata in numarul de vineri, 15 octombrie a.c.). Din vorba in vorba am reusit sa "radiografiem" cat de cat viata si munca oamenilor. 3.760 de locuitori are comuna, cu urmatoarea repartizare pe sate: 1.718 la Vanatori, 792 la Archita, 649 la Soard, populat 90% de tigani, 379 la Mureni si 222 la Feleag. Populatia este imbatranita, sunt multe persoane pensionate: 2.217, cum multi sunt si beneficiarii de ajutoare sociale _ 994 _ plata acestora pentru februarie facandu-se in luna mai. Necesarul de bani ar fi de 500 de milioane de lei lunar, la care se mai adauga mai mult de 90 de milioane pentru incalzirea locuintelor. O parte din bani ajung, fie si tarziu, in mana tiganilor care-i fac praf una-doua, tigani care nu produc nimic.