Aşa cum păstrează legenda semnificaţia instituirii ei religioase şi culturale, Septuaginta e una dintre marile isprăvi ale spiritului elenistic, pasionat de comunicare, cunoaştere şi universalitate. E, totodată, unul dintre primele episoade, capitale, ale constituirii Europei şi ale spiritului european. Prin ea, monoteismul aprig al Israelului intră în dialog cu filozofia Unului şi cu spiritualitatea oikumenei dominate de spiritul elen. Septuaginta pregăteşte astfel o mare parte dintre amestecul de substanţe ce va forma Europa creştină. Este Septuaginta - aşa cum pretind Scrisoarea lui Aristeas, Philon Alexandrinul, în Viaţa lui Moise şi Flavius Iosephus, în Antichităţi iudaice -, o iniţiativă a suveranului Ptolemeu al II-lea Philadelphul care, doritor să aducă în patrimoniul intelectual al Alexandriei şi al "lumii", o Lege atît de sacră precum cea a evreilor, cere marelui preot să îi trimită învăţaţi capabili să o traducă în greacă? (Ei vor fi, conform unei simbolici vechi-testamentare tenace, 70 sau 72, cîte şase din fiece trib al Isarelului, aşa încît structura comunităţii ce trăieşte din acest Text să se întipărească şi asupra traducerii; de aici numele de Septuaginta.) Este ea, aşa cum lasă să se înţeleagă aceleaşi mărturii, Legea ebraică, reinstituită pentru comunitatea diasporei din Egiptul secolului III î. Chr., care, fiind elenofonă, nu îşi mai înţelegea textul sacru în limba lui natală? André Paul atrage atenţia asupra ritualului de proclamare reinstauratoare a Legii, cu precedente în istoria ebraică (textul tradus e citit în mod public şi solemn, încuviinţat de căpeteniile comunităţii, aclamat de mulţime, apărat de posibile modificări prin formule specifice, aniversat printr-o serbare anuală pe insula Pharos). Dă Septuaginta legea, identitară şi juridică, prin care comunitatea ebraică din Egipt este reprezentată în ochii autorităţilor şi primeşte ac