Se vorbeşte despre pace, dar atmosfera nu are nimic paşnic. Planul de retragere unilaterală a trupelor israeliene din Gaza a fost precedat de o ofensivă a armatei în lagărul Khan Younis, încheiată cu 16 morţi şi cîteva zeci de răniţi, din partea palestiniană şi doi morţi, din partea israeliană. Saeb Erekart, ministrul Autorităţii Palestiniene pentru negocierile cu Israelul a declarat că "deliberarea din Parlament despre Gaza se traduce în sînge palestinian". Armata israeliană a transmis, prin purtătorul ei de cuvînt, că incursiunea a fost motivată de încercarea de a opri atacurile cu mortiere asupra ţintelor israeliene din apropiere. Parte a planului de pace din Orientul Apropiat, mereu amînată, mereu reinterpretată, retragerea din Gaza este totuşi un pas care ar putea debloca o situaţie cu o mare semnificaţie pentru politica regională. Retragerea din Gaza presupune relocarea a 8.000 de coloni din 21 de enclave fortificate, retragerea trupelor care i-au păzit, urmînd ca acestea să fie întrebuinţate pentru paza graniţelor, a coastei şi a spaţiului aerian. Parte a aceluiaşi plan este evacuarea a patru aşezări izolate de pe malul occidental al Iordanului. Nu cu mult timp în urmă, Dov Weisglass, unul dintre cei mai ascultaţi consilieri ai premierului Sharon, într-un interviu acordat ziarului Haaretz, afirma că retragerea din Gaza reprezintă ultima concesie la care e dispus Israelul şi că acesta e gestul prin care formarea statului palestinian (obiectivul final al planului general de pace) este definitiv înlăturată de pe agendă. Desigur, au urmat scuzele obişnuite în cazul afirmaţiilor şocante: erori de interpretare, scoatere din context. Dar suspiciunile care însoţesc acţiunile lui Sharon, unul dintre cei mai radicali militari deveniţi politicieni, în legătură cu sinceritatea intenţiilor lui, au de ce să capete statut de certitudini. În discursul din Parlament, Sh