Apostila pentru actele necesare in strainatate va fi eliberata de Prefectura. De la 1 noiembrie, aplicarea apostilei nu va mai fi facuta de Directia Consulara a Ministerului Afacerilor Externe, ci de secretarul general al Prefecturii. "Pina acum se statea la niste cozi infioratoare, zile intregi. Pentru o stampila, oamenii din Iasi, Suceava sau Maramures mergeau la Bucuresti si stateau la coada doua-trei zile", a declarat secretarul general al Prefecturii, Tudor Leonte. Apostila reprezinta o stampila prin care se certifica faptul ca semnaturile, sigiliile si numele persoanelor care apar pe un act emis in Romania sint reale. Actele apostilate sint cerute de ambasadele straine atunci cind un cetatean roman intentioneaza sa lucreze sau sa se stabileasca in strainatate. Prefectura va aplica apostila pentru 9 categorii de acte, respectiv certificate de stare civila de model nou, eliberate dupa 1998, certificate de cazier judiciar in original, eliberat cu cel mult 30 de zile inaintea solicitarii apostilei, adeverinte de atestare a domiciliului sau cetateniei, in original, eliberate de SEIP, adeverinte de atestare a vechimii in munca, vizate de Casa de Pensii din Bucuresti, acte de studii, in original, vizate de ministerul emitent, acte cu caracter medical, vizate de Ministerul Sanatatii, adeverinte de calificare, in original, vizate de Ministerul Muncii, certificate de botez sau cununie religioasa, vizate de Directia Judeteana de Cultura, si documente cu caracter comercial, certificate de Camera de Comert si Industrie a Romaniei. "Rugam cetatenii sa nu apeleze la diversi intermediari pentru a obtine apostilele. Acestea se elibereaza numai petentilor sau persoanelor delegate printr-o procura speciala. Au aparut deja citeva SRL-uri care sustin ca pot obtine apostile de la Prefectura", a avertizat Leonte. (A.Z.) Apostila pentru actele necesare in strainatate va fi eliberata d