Am fost Big Sisteriţă. Şi concurenţii mă iubeau - deşi nu i-am constrîns niciodată s-o facă. Într-o zi, producătorul a decis să le dea ţigări şi cafea. S-a întîmplat să fiu de serviciu şi a trebuit să le spun să-şi ridice recompensa. Era ca şi cînd aş fi paraşutat ajutoare umanitare în Etiopia: urlau de fericire şi sărutau camerele-joystick. Şi asta se întîmpla după doar două săptămîni de izolare. De atunci, ei îmi asociau vocea, într-un reflex pavlovian, cu aceste răsfăţuri. Eram Big Sisteriţa "aia bună". A fost cam şocant cît de repede au devenit dependenţi de vocile noastre. Interpretau orice inflexiune şi percepeau cu o acuitate paranoidă orice urmă de plictis sau iritare. Evident, se simţeau imediat vinovaţi, de parcă noi existam doar pentru ei. Ceea ce, la drept vorbind, nu era deloc departe de adevăr. Anushka Bahn, producătorul general al show-ului, o tipă fenomenală, o femeie electrizantă, ne avertizase chiar de la început: în următoarele 4 luni, viaţa voastră va fi doar Big Brother. Anushka era responsabilă pentru mai toate BB-urile, inclusiv pentru cele mai exotice. Nu mai putea intra în Statele Unite din cauza vizelor de Columbia (unde era cît pe ce să fie spulberată într-un restaurant de explozia unei bombe-capcană) şi Iran, pe care le avea în paşaport. Tocmai îşi comandase o burka pentru a convinge nişte prim-miniştri să pornească un BB în ţările arabe. Ideea era absolut revoluţionară: 12 oameni aparţinînd diferitelor state din zonă, printre care Irak-ul şi Kuweit-ul, adunaţi într-o casă din Bahrain. Aşa că trebuia să lămurească tot felul de politicieni şi imami că show-ul nu e doar despre sex. A reuşit, dar emisiunea a fost anulată după cîteva zile din cauza acuzaţiilor că ofensează virtuţile şi tradiţiile lumii arabe (deşi existau două case diferite pentru bărbaţi şi femei şi un singur loc comun - grădina). Şi, da, Big Brother nu e despre sex. E