- Editorial - nr. 214 / 29 Octombrie, 2004 Inteleg - si inca prea bine! - iesirea din pepeni, revolta deplin justificata, atitudinea profesionala si protestul autoritar ale presedintelui Clubului Roman de Presa, domnul Cristian Tudor Popescu, dupa publicarea Raportului Asociatiei "Reporterii fara frontiere". Sa situezi Romania, in privinta libertatii presei, in anul 2004, dupa Burkina Fasso si Congo din 172 de state, este un act ofensator, indreptat, in primul rand, impotriva adevarului incontestabil, de oricine cunoscut, ca cel mai mare castig postdecembrist pe meleagurile noastre il constituie, libertatea de exprimare! Dovada la indemana oricui este locul al treilea, mai mereu ocupat, in ultimii trei ani, in sondaje, dupa Biserica Neamului si Ostirea tarii. Atunci? Pe ce se bazeaza o astfel de ineptie care ii descalifica, in primul rand, pe cei care pun la cale infamia? Da, suntem de acord ca mai sunt inca multe de pus la punct prin presa romaneasca. Nu neaga nimeni ca, pentru a atinge acel standard european si mondial dorit, in toate privintele, mai sunt inca multe de facut. Dar sa te iei, intr-un astfel de demers, numai, dupa acea precizare din "Raportul de tara", conform careia, alaturi de fenomenul coruptiei, (care nu va fi niciodata starpita prin decolt!), de problemele unei justitii, intr-adevar aflate in suferinta, libertatea presei din Romania s-ar afla sub un serios semn al intrebarii si ar lansa disperate semnale S.O.S., constituie, inainte de toate, obiectul unui demers total lipsit de fair-play-ul necesar, atunci cand se emit astfel de judecati cu consecinte imprevizibile. In acel pomenit "Raport de tara" se facea mai mult referire la anumite aspecte legate de dependenta economica a politicii editoriale a unor publicatii, in conditiile tranzitiei atat de prelungite, si la desele agresiuni asupra unor ziaristi, stiut fiind ca faptasii, cunoscuti in unel