- Uite, vezi, asta-i diferenţa! - m-am înflăcărat eu. Îmi aduc aminte de una dintre primele mele experienţe în Franţa, pe un teren, undeva în sud. O noapte întreagă colegii mei (etnologi, nu oenologi!) au discutat despre vinuri, cu patimă şi precizie, despre sepaje, calitatea solului şi a soarelui, adîncimea şi orientarea pivniţelor şi cîte şi mai cîte. La un moment dat, profitînd de o mică pauză şi pentru a intra şi eu în vorbă, le-am spus şi eu ceva din experienţa mea cu vinurile: cum vecinul nostru, domnul B., a primit odată o damigeană de puterea ursului; şi cum, fiind doar cu soţia acasă, a stat el ce-a stat şi s-a învîrtit în jurul damigenei, dar pînă la urmă, pe la miezul nopţii, ne-a rugat peste gard să venim pînă la el, că nu are cu cine să bea bunătate de vin - şi doar n-o să bea de unul singur; cum nu am putut să refuzăm, iar el n-a ştiut cum să ne mai mulţumească şi a sculat-o şi pe nevastă-sa din somn să ne facă ceva d'ale gurii; şi cum am stat vreo două ore şi ce bine a fost. - Ei discută despre vin, noi îl povestim... - a zîmbit amicul meu. Chiar aşa! - mi-am zis eu. Şi cîte poveşti are vinul "nostru"! Locuri şi oameni care se leagă de imaginea unui pahar, prietenii şi conflicte, iubiri şi despărţiri, răsărituri şi apusuri de soare... Vinul este o adevărată experienţă de viaţă, cum să nu-l povesteşti, atunci? Aşa se întîmplă însă şi în alte cazuri. Obiectul discursului ia o formă existenţială, evocă alte obiecte şi alte experienţe, se contopeşte cu discursul şi sfîrşeşte prin a fi înlocuit de acesta: în fond, ce mai contează de la ce ai pornit, dacă "povestea" a fost bogată! Totul devine un fel de Hanu-Ancuţei, această Şeherezadă fără miză. - Poate de aceea ei au grandes narrations, iar noi mai degrabă naratori (mai mult, sau mai puţin) mari - mi-a trecut mie prin minte, aducîndu-mi aminte de unde am pornit. Astfel că şi "deconstrucţia" la noi e