Liderii celor 25 de state membre ale Uniunii Europene au semnat ieri, la Roma, Tratatul constitutional. Un eveniment considerat istoric, pe care presedintele Italiei, Carlo Azeglio Ciampi, l-a calificat drept "indeplinirea visului unei Europe unite prin valorile comune".
Nefiind mentionate in text, "radacinile crestine" nu se numara, pentru autori, printre aceste "valori comune" europene. Oricum, festivitatile odata incheiate, iar cerneala semnaturilor uscata, va incepe dificilul proces al ratificarii documentului in fiecare tara membra. Abia dupa aceea se va putea vorbi despre o Constitutie europeana.
Ceremonialul s-a desfasurat la Capitoliu, unde au tinut discursuri, printre altii, premierii Italiei, Olandei si Irlandei, presedintele Parlamentului European, actualul si viitorul sef al Comisiei Europene. A rasunat Oda Bucuriei.
Apoi, pret de o ora, in Sala degli Orazi e Curiazi, sub privirea severa a Papei Inocentiu al X-lea, imortalizat intr-o monumentala statuie de bronz, a avut loc semnarea propriu-zisa, in ordinea alfabetica a denumirii fiecarei tari in limba de origine.
Prima tara semnatara a fost Belgia, prin premierul Guy Verhofstadt si ministrul de Externe Karel de Gucht. Ultima - Marea Britanie, prin premierul Tony Blair si ministrul de Externe Jack Straw. Franta a fost singura tara cu trei semnaturi, presedintele Jacques Chirac punandu-si si el apostila pentru eternitate.
La solemnitate au participat si liderii Romaniei, Bulgariei, Turciei si Croatiei, primii trei fiind invitati sa semneze actul final privind incheierea negocierilor asupra Constitutiei.
Locul ales pentru semnare are o puternica incarcatura simbolica, in aceeasi sala fiind parafate la 25 martie 1957 tratatele instituind Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Ceremonia a fost filmata