În noaptea asta vînătă ca o floare de liliac scofîlcit, doar o lumină. Şi o lume. O lume ruptă de societatea convenţională, o lume de mahala poetică, o lume necunoscută, cu închipuiri de pasăre lovită de-o praştie. Te şochează, te uimeşte şi necontenit te opreşte, asemeni unui val fugar pe plajă. Ţambalul, acordeonul, trompeta îţi pulsează fiinţa înspre o strînsoare dureros de dulce şi de strîmtă. Stai şi miroşi. Adulmeci pasteluri şi zemuri calde, frînturi, fragmente cu vînă de viaţă, conservată parcă într-o casă ruptă de lume. E lumea lui Georgel, e lumea ţiganilor, pictată în amestecuri de nuanţe, mirosuri şi cîntec. Mult cîntec, de-ţi vine cîteodată să te închizi acolo şi să implori: "opreşte-te, clipă!". Nimic nu e bolovănos, doar străzile din jur pline de case despuiate de acoperiş şi suflet. Undeva în dreapta scrie mare: "Restaurant". Mai jos, pe aceeaşi plăcuţă mîncată de rugină, în cariocă neagră: "La Georgel".

Casa din Baş Ceauş e veche de douăzeci de ani. Cunoscătorii o ştiau după tavanul încrustat în lemn şi soba galbenă de teracotă. Într-o seară, "din hambiţie, am schimbat tot". Copiii l-au făcut nebun, îl apucase aşa dintr-o dată nevoia de schimbare. A dărîmat singur pereţii că, deh, "nimeni nu ştie mai bine ca mine beciul ăsta vechi". Într-o zi, a întîlnit o mînă de copii necăjiţi în faţă la Alimentara de pe colţ. "Băi băieţi, ştiţi să munciţi?" Nu ştiau. Dădeau cu tîrnăcopul şi luau numai iarbă. Aveau doar forţă şi de asta i-a luat. "Apoi, cînd i-am educat să tragă cu tîrnăcopu' şi cu sapa, să-i fi văzut atunci. I-am şi filmat; tare eram mîndru." A ridicat stîlpi mari după socoata lui, i-a şlefuit şi apoi a dat cu var. A pus gresie şi crîşma şi-a pierdut farmecul cu pereţii încrustaţi în autografe. Le-a dat cîte 300.000 de căciulă şi băieţii erau mulţumiţi. Pe unul chiar l-a poreclit. I-a intrat pe sub piele. "Lui Macavei i-am dat de toate