Cu patru ani în urmă, preşedintele Bush se prezenta electoratului american ca un reprezentant al unui nou tip de conservatorism, plin de compasiune şi menit să pună capăt disensiunilor politice care divizaseră arena politică în timpul celui de-al doilea mandat al lui Bill Clinton (1996-2000), marcat de penibilul scandal Lewinsky şi dezvăluirile senzaţionale care au făcut deliciul presei. De atunci încoace, Statele Unite au trecut prin proba de foc a atacurilor teroriste din 11 septembrie şi s-au angajat din plin în războiul împotriva terorismului, a cărui nouă fază este campania militară din Irak. Imediat după tragedia din 2001, preşedintele Bush a reuşit într-adevăr să unească de aceeaşi parte a baricadei oameni ale căror opinii politice fuseseră radical opuse la alegerile din noiembrie 2000. Consensul naţional, atît de evident cu prilejul discursului despre starea naţiunii, rostit de preşedintele Bush la sfîrşitul lunii ianuarie 2002, s-a spulberat însă la puţină vreme după declanşarea campaniei împotriva terorismului în Asia şi Orientul Mijlociu. În ultimele luni, preşedintele Bush a fost demonizat de către adversarii săi pentru politica sa internă şi externă, iar vice-preşedintele Cheney a fost aspru criticat în legătură cu declanşarea războiului din Irak şi presupusa sa intervenţie în problema contractelor fără licitaţii, acordate firmei Haliburton de Guvernul american, al cărui preşedinte Cheney fusese înainte de a ajunge la Casa Albă. În acelaşi timp, diferite organizaţii sponsorizate de Partidul Republican au lansat o adevărată campanie de defăimare a reputaţiei morale a senatorului Kerry, care a fost caracterizat, în repetate rînduri, drept un politician incorent şi incapabil să conducă ţara în lupta împotriva terorismului. În a treia dezbatere televizată dintre cei doi candidaţi, senatorul Kerry a fost ridiculizat de preşedintele Bush pentru aderenţa