Gusturile nu se discută, dar se pot semnala. A intrat, deja, în istorie, faptul că peste jumătate din tinerii întrebaţi de Metromedia Transilvania ascultă manele. Difuzarea reprezentanţilor genului pe destule posturi de televiziune, precum şi numărul mare de concerte şi albume cu acest gen de muzică fac din manele un fenomen popular. De ce l-am analizat sub pălăria "Muzici populare", veţi spune? Pentru că, aşa cum afirmă şi unii dintre colaboratorii noştri, teoreticieni muzicali, în articolele lor, manelele reprezintă o muzică a ţăranilor deveniţi, peste noapte (în timpul regimului ceauşist), orăşeni; putînd fi, adăugăm noi, catalogate, mai neortodox, drept "folclor urban". Şi deoarece acest gen de cîntece au şi un strat autohton, folcloric şi lăutăresc (în privinţa ritmului), pe lîngă melodia de factură orientală şi, mai nou, instrumentaţia occidentală. Manelele pot fi privite, din perspectiva demitizării folclorului, ca o etapă următoare muzicii populare promovate de regimul

comunist: departe de a mai fi autentică, aceasta oferea, în cele mai multe cazuri, variante cosmetizate ale producţiilor autentice. Cîntecele populare (cu variante lăutăreşti) de atunci reprezentau forma instituţionalizată şi naţionalistă a folclorului. Manelele de acum pot fi privite ca un produs al pieţei şi al globalizării. Între ele se situează, probabil, muzica lăutărească: de multe ori, în viziunea foştilor ţărani deveniţi orăşeni, ea se confundă cu muzica populară. Dincolo de ele este mai nou-apăruta variantă etno, care intersectează, deja, muzica populară cu cea uşoară, deschizînd calea spre alte combinaţii inedite. Nu ne punem în nici un caz problema unor judecăţi de valoare sau a unor ierarhizări între tipurile de muzici semnalate. Considerăm doar necesar să le semnalăm, pentru că şi unele, şi altele, au constituit şi constituie, în cîte-o perioadă, trend-uri pentru o îns