Recent, fostul director al Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului, Augustin Botis, facea cateva aprecieri la adresa contabilului sef al institutiei pe care a condus-o timp de 370 de zile: "Doamnei Emilia Hotea am sa-i reprosez cateva lucruri. Se implica prea mult (?) sufleteste in activitatea pe care o depune si este o profesionista desavarsita.
" Insa prin noianul "limbilor de catifea", putini sunt cei care stiu cine este cu adevarat acest personaj.
Inca de la inceputul carierei profesionale, Emilia Hotea a manifestat un apetit catre posturi de conducere. Mai intai, contabil sef la OJT (de unde a fost "ejectata" - pentru buna purtare), apoi la Directia Sanitar Veterinara Maramures (de unde a plecat cu "tinichele penale de coada") si, in final, la Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului (DPC).
"Lista neagra"
La Directia Sanitar Veterinara Maramures (DSV), Emilia Hotea a "lucrat cu abnegatie si tenacitate" timp 13 ani, perioada in care si-a insusit toate tainele contabilitatii. Beneficiind de protectia sefului Serviciului de Epizootologie (unii spun ca aceasta protectie era "mai mult decat colegiala"), Hotea a debutat, "timid", in universul micilor artificii contabile.
Din discutiile purtate cu actuali si fosti angajati ai institutiei am aflat cateva detalii interesante, detalii referitoare la reputatia pe care si-a creat-o "regina" contabilitatii maramuresene. O reputatie de neinvidiat. "Era contabila la cateva firme private, permitandu-si sa tina evidenta contabila la aceste firme pe calculatoarele institutiei.
Hotea a fost cea care a coordonat lucrarile la o cladire din spatele sediului DSV (cladire care adaposteste un laborator si Colegiul medicilor), lucrari executate de firme cu care avea relatii apropiate: