Baiatul a fost internat intr-un centru de minori, dupa ce judecatorii Tribunalului Brasov au decis cercetarea sa in stare de libertate Un copil de 15 ani din localitatea brasoveana Homorod este cercetat penal, pentru omor calificat, dupa ce si-a ucis in bataie tatal alcoolic. Vinerea trecuta, Ionescu Ioan, 42 ani, a fost gasit fara suflare, in pat, in locuinta sa din Homorod, de mama lui, Elisaveta Radu, 69 ani, care a anuntat imediat politia. Initial, anchetatorii au crezut ca barbatul, cunoscut in sat ca mare consumator de alcool, a decedat in urma unei come alcoolice, dar o zgarietura pe fruntea victimei si cateva pete de sange descoperite langa pat i-au facut sa ia imediat in calcul ipoteza unei crime. Presupunerile lor au fost confirmate, a doua zi, de rezultatele autopsiei, medicii legisti stabilind ca omul murise in urma unei masive hemoragii interne, provocate de multiple rupturi de ficat, plamani si coaste. La capatul investigatiilor, politistii si procurorii au ajuns la concluzia ca autorul omorului este chiar fiul victimei, Ioan Alexandru, in varsta de 15 ani, elev la scoala din Homorod. Retinut in cursul zilei de sambata, impreuna cu fratele sau mai mic, Gabriel, 12 ani, baiatul si-a recunoscut, in cele din urma, fapta, cei doi povestind apoi anchetatorilor cele intamplate. Potrivit spuselor copiilor - orfani, de cativa ani, de mama, decedata in urma unui avort autoprovocat -, tatal lor a venit acasa beat, ca de obicei, apoi s-a apucat sa sparga totul prin casa, punandu-se cu bataia pe ei. Ca sa se apere, fiul cel mare a insfacat, la un moment dat, o bata, cu care si-a doborat parintele la pamant, dintr-o lovitura, dupa care l-a tocat cu ciomagul, pumnii si picioarele, pana cand acesta n-a mai miscat. Cu ajutorul fratelui sau mai mic, baiatul si-a spalat apoi tatal pe fata si l-a dus in casa, culcandu-l in patul in care avea sa fie gasit, fara suflare, a