Un prieten mi-a povestit cum a început să primească salariul pe card. Întîi a fost pus de compania la care lucra să facă o cerere către director şi una către bancă, în care să solicite acest lucru: "Domnule director, vă rog să-mi aprobaţi...." El a spus că dacă vor să-i dea banii pe card, n-au decît, dar că el nu face nici o cerere şi că n-are de gînd să se roage de nici un director pentru ceva ce, în definitiv, nici nu doreşte. Atitudinea lui a provocat o întreagă tevatură. Compania decisese că angajaţii vor primi leafa pe card şi unul dintre ei le strica socotelile. Întreaga operaţiune a fost întîrziată. Pînă la urmă, după multe rugăminţi, ameninţări şi presiuni de toate felurile, omul s-a lăsat înduplecat să semneze doar o cerere deja scrisă. Cînd i-au intrat banii, s-a dus la bancă să-i scoată pe toţi. Bancomatul refuza să-i elibereze ultima sută de mii. A apelat atunci la o funcţionară şi i-a explicat că-şi vrea toţi banii care i se cuvin, rezultat al muncii sale de o lună. Cererea sa, de altfel cît se poate de legitimă, a produs o zăpăceală de nedescris printre conţopiştii băncii. Au încercat să-i explice că nu pot lichida întreaga sumă din cont. El le-a replicat că e totuşi vorba de banii lui, de salariul lui şi că nu-l interesează procedurile lor. În discuţie s-a ajuns şi la ideea că, pentru fiecare operaţiune pe care o solicită băncii, clientului i se opreşte un comision. Apoi, la sfîrşitul anului, i se mai opreşte un comision, aşa-numit de administrare a contului. Adică trebuie să mai şi plătească pentru că banii lui stau la ei (dobînzile

fiind oricum mai mici decît diversele asemenea comisioane). În orice caz, pretenţia omului de a i se da toţi banii, a scurtcircuitat metodologiile de operare şi minţile bancherilor, scoţînd la iveală şi multe contradicţii ale sistemului. Toate, bineînţeles, făcute în favoarea băncii. Acesta e numai un exemplu