diagnostic nu tratament Tot mai mulţi români cad victime teoriei şi practicii brand-ului. Deja sute de mii de compatrioţi au început să se uite pe etichetă înainte de a se uita în oglindă. Alte milioane se zgîiesc la ei cu invidie. Nu pentru că scaunul din Dacie ar fi mai tare decît cel din BMW (de fapt, e invers), ci pentru că vraja numelui le-a luat minţile, în pregătirea atacului final asupra portofelului. În vremea asta, industria brand-ului scoate fum (şi aere...) pe toate coşurile. Şefi de marketing şireţi ne îndeasă pe gît nu produse, ci senzaţii. Nu obiecte, ci icons. Nu avantaje sau tehnologie, ci statut. În sfîrşit, nu o viaţă mai (neapărat mai) bună, ci una mai plină de ea. Tocmai pentru a preveni un colaps naţional şi o alunecare definitivă în hăul tapetat cu nume al societăţii de consum, am decis să vă punem la dispoziţie un mic ghid de diagnostic. Unul care să ne permită să ştim din timp dacă sîntem bolnavi de brandită şi să cerem cel mai apropiat ajutor calificat (vom reveni cu adresa clinicii în numărul următor al Dilemei vechi). Aşadar, iată care sînt semnele branding-ului: * vrei să cumperi, dar nu ştii de ce. Te duci la magazin cu un nume, nu o nevoie. Nu vrei săpun, vrei avantajul Dove sau aroma Palmolive. * vrei să-i semeni, dar nu ştii cine e. Cum îl cheamă pe tipul din reclama de la Marlboro? Are nevastă, copii, mai trăieşte? (Ştiu răspunsul, dar nu vi-l zic, să nu stricăm atmosfera). Oricum nu contează. Important e să ai geaca lui de piele, în aşteptarea calului. * îţi place cum arată produsul, nu ce face. Eu personal sînt mort după un fier de călcat cu postament cît jumătate din biroul meu. L-am văzut ieri la magazin, e ultimul model de la Tefal, cred. La ce-i foloseşte hectarul acela de stativ? Nu mai contează. Îmi place, faceţi-mi bon.< p> * vrei să-l ai, nu să-l foloseşti. Ce să fac cu Hummer-ul acela care nici nu intră pe uliţa mea