Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul comercial a depasit 4,6 miliarde de euro, dupa primele noua luni

Publicat in Adevarul, luni 1 noiembrie 2004 ·

Autoritatile se tem ca o apreciere necontrolata a leului va dezechilibra si mai tare balanta comerciala Aprecierea leului in raport cu dolarul si moneda europeana inregistrata in ultimul timp a inceput deja sa dea batai de cap autoritatilor, care se tem ca, in cazul in care tendinta va continua, vor trebui sa gaseasca solutii pentru a preveni o explozie a importurilor pe fondul unei reduceri previzibile a volumului exporturilor. Prin ultimele declaratii, oficialii romani au lasat sa se inteleaga ca principalul rol - in lipsa parghiilor fiscale de interventie - pentru mentinerea unui relativ echilibru al balantei comerciale va reveni politicii de curs pe care BNR o va adopta in perioada urmatoare. Deocamdata, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica, in luna septembrie ritmul de crestere a exporturilor l-a depasit pe cel al importurilor. S-a inregistrat chiar un record (cu exceptia lunii iulie a acestui an), nivelul exporturilor consemnat in septembrie fiind cel mai mare inregistrat din 1990 pana in prezent (696,7 milioane euro). Cu toate acestea, dupa primele noua luni, avansul importurilor in fata exporturilor se mentine inca foarte ridicat, deficitul comercial inregistrat in perioada mentionata fiind de peste 4,6 miliarde euro. Chiar daca in luna septembrie nivelul exporturilor a fost unul record, valoarea importurilor a fost, in aceeasi luna, cu 55,9 milioane de euro mai mare. Datele INS arata ca, in septembrie, exporturile au urcat cu 26 la suta fata de luna similara a anului trecut pana la 1,69 miliarde euro, in timp ce importurile s-au majorat cu 20,7 la suta, atingand un nivel de 2,24 miliarde euro. Dupa primele trei trimestre ale anului, valoarea totala a importurilor a fost de 18,6 miliarde euro, in timp ce exporturile au crescut cu aproape 21 la suta, pana la 22,24 miliarde euro. De remarcat este faptul ca 6 sectiuni de marfuri detin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 10 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 8 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 10 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 8 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care i-a fost retras titlul de doctor

Adevarul acum 12 ore
Fostul premier Victor Ponta a câștigat procesul prin care a contestat retragerea titlului său de doctor în drept, după o decizie definitivă pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, pe da

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 7 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 13 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 11 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

sâm.

9°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°