De ce ne place Planeta Moldova (CD-ul astfel intitulat)? Desigur, pentru că are umor şi ne facem să rîdem, din tot sufletul, de unii mai săraci, şi în fapt, şi cu duhul, decît noi. Căci acesta este sentimentul preponderent pe care ţi-l dă discul: ce bine, ce uşurare că, în sfîrşit, eu, românul, am de cine să-mi bat joc; în sfîrşit, s-au găsit nişte semeni de-ai noştri, care, de fapt, nu mai sînt chiar ai noştri şi sînt mai inocenţi şi mai alb-negri decît noi. Nu mai trebuie să rîdem de oltenii sau ardelenii noştri, avem avantajul să putem trece graniţa şi să ne delimităm, astfel, cît se poate de oficial, de foştii noştri fraţi. Găsim la ei trăsăturile noastre, dar exacerbate, caricaturizate; aspiraţiile noastre, dar simplificate şi reduse la "esenţe". Dar am vorbit prea mult pe lîngă text. Acesta este punctul forte al CD-ului, de altfel nesemnat (abia de pe site aflăm că Mitoş şi Florin sînt cei doi tineri autori, care mai colaborează şi cu o anume Diana). Cei doi sînt moldoveni, deci nu pot împărtăşi, decît parţial, poziţia enunţată mai sus (sînt de vreo 10 ani în România). Ei privesc "realitatea moldovenească" din interior, cu ironie, dar şi cu duioşie, cu necesarele doze atît de identificare, cît şi de detaşare. Textele sînt, pe scurt, foarte bune, scrise fără răutate şi ferindu-se de etichetări maliţioase: acestea, cînd există, sînt laudative, dîndu-i receptorului ocazia să le citească cum crede el de cuviinţă (vezi melodia "Invidia": "De-atîta mă mîndresc / Şi vă spun: / Decît englez ori neamţ / Franţuz, american / Mai ghini ca mini / Moldovan!"). De cele mai multe ori, însă, portretul moldovenilor nu ne e oferit prin descrieri la îndemînă, ci prin poveşti şi enumerări de produse, capabile să alcătuiască o relevantă vitrină moldovenească: "Poftiţ', întraţ'şi cumpăraţ' avem di tăti /Avem paştet şi păstări, soc şi compot, / Avem catleti, posmaji, piceni, p