Vechi de aproape doua milenii, bisericile din Tara Hategului, dovezi inestimabile de continuitate spirituala si istorica pe teritoriul Daciei, zac lasate intr-o dramatica paragina si uitare. Biserica din Densus e bandajata de peste un deceniu in schele de lemn care o acopera integral, biserica din Strei e vizitata de turistii nemti, francezi si americani pe intuneric, fiindca are firele de curent electric taiate, in biserica din Bretea Romana canta bufnita si cresc buruieni, in vreme ce biserica din Pesteana, aproape de-o varsta cu crestinarea romanilor, isi asteapta, si ea, invierea din sicriul de tencuiala care o inveleste. Construite aproape toate pe locul unor temple dacice si romane, ale caror urme le poarta in temelii, rectitorite de primii cneji din inima Transilvaniei, a caror existenta istorica o dovedesc, simple, demne, de o frumusete ravasitoare, tezaur fabulos de vechime si de bogatie turistica, bisericile din Hateg ar face mandria oricarei tari civilizate din Europa. Nu insa si mandria mai marilor culturii din Bucuresti, care au gasit milioane de euro ca sa-si "traga" un sediu de lux in umbra parcului Herastrau, dar se vaita de lipsa de fonduri, cand e vorba de salvarea monumentelor de intemeiere a neamului romanesc. Impresionati neplacut de indiferenta oficiala care acopera de rusine obrazul intregii tari, vom publica in revista "Formula As" documente doveditoare, realizate de reporterii nostri, la inceputul lunii octombrie, in Tara Hategului.
La amiaza, in crucea zilei, satul pare pustiu. Pana si boltasul si-a inchis crasma, grabindu-se spre camp, la strans de cucuruz si de brozbe, un soi de sfecla tuguiata, cu radacini mustacite si adanci. Pesteana nu e un sat prea mare: un cot de drum asfaltat, intrerupt brusc de apa grabita a Odovajnitei. Mergem agale si privim. E toamna lunga si frumoasa, cum nu a fost demult prin aceste locuri. In curt
