Ion Iliescu s-a tuns. Este o propoziţie simplă, dar plină de semnificaţii. Semnificaţii ce scot în evidenţă, acum, la sfîrşit de mandat, că România a fost condusă de un om simplu, de un om dintre noi. De un om căruia îi creşte părul la fel ca oricărui şomer, şofer, broker sau rocker. De un om care nu se tunde singur. Nu pentru că n-ar putea, ci pentru că vrea să arate că se simte bine printre semenii săi, pentru că vrea să ştim şi noi ăştia, scepticii, că nu îi sînt străine nici mirosul de lavandă, nici şervetul de pînză, nici sporovăiala conspirativă a frizerului, nici vîjîitul briciului sau foarfecelor pe lîngă urechi. Acest moment trebuie conservat cu grijă pentru ştiinţa generaţiilor viitoare. Pe data de 12 noiembrie 2004 (vineri), Ion Iliescu s-a uitat la ceas (era 17,01) şi a constatat că tocmai îşi încheiase programul prezidenţial. Simţea că are nevoie de puţină relaxare. La urma urmei, îşi petrecuse ore-ntregi sub lumina reflectoarelor pentru un clip electoral, alături de alţi oameni simpli aleşi la întîmplare: A. Năstase, M. Geoană, M. Oprişan, A. Tărău şi cîteva babe trimise de la gospodăria de partid (sau cum i-o mai zice). Au încercat mai multe variante - ei pe genunchii lui, el pe genunchii lor, ţinîndu-se pe după umăr, citind din statutul PSD, privind în zare (către răsărit), pupîndu-se. Mă rog, o să aleagă regizorul ceva potrivit, nu degeaba e general cu trei stele! Totul e să nu lase nici o portiţă şacalilor care nu-şi iubesc ţara şi care insinuează că ar încălca nu ştiu ce prevederi din cărticica aia scrisă de Iorgovan! Toate acestea fiind isprăvite, Ion Iliescu se simţea descumpănit. A aruncat o privire în jur. Corina Creţu îşi făcea unghiile, Dan Iosif nu. Se făcuse cinci şi un sfert. Nu mai era preşedinte pînă a doua zi la ora nouă. Şi totuşi, mai avea atîta energie! Era clar, pînă seara (cînd începe La Bloc) ar mai fi avut timp să facă cev