Una De cîţiva ani buni, la felurite colocvii şi conferinţe internaţionale, poţi întîlni un tip nou de vorbitor, cu o retorică foarte bine prizată în mediile academice de pretutindeni. Exponenţii acestei specii aurorale sînt, în general, profesori americani, sau formaţi în ambianţa americană. Uşor de recunoscut datorită unor ticuri comune, ei au reuşit să impună standarde didactice şi comportamentale universale. Mai întîi, sînt, toţi, hiper-relaxaţi (engl. "informal"). Îmbrăcaţi sport, vindecaţi de orice reflexe "catedratice", colocviali pînă la argou, ei ţin să se prezinte auditoriului ca nişte băieţi pragmatici, uşor abordabili, fără fasoane. Gesticulează amical, adoptă poziţii destins-întîmplătoare, te tutuiesc, îţi fac cu ochiul, înfruntă problemele dificile cu o voioşie demitizantă, matter of fact. Ideea e că tocmai au venit de la un jogging sănătos, şi că sînt gata de o tacla sinceră, în jurul mesei din bucătărie. În sfera "informalului" intră, obligatoriu, stilul haios (engl. funny). Vorbitorul are o bună-dispoziţie indemolabilă. Totul e OK, nu trebuie să ne facem probleme, nu trebuie să devenim patetici. Mica băşcălie, glumiţa "de gaşcă", volubilitatea zglobie sînt de rigoare. Titlul conferinţei sau al comunicării trebuie să conţină o poantă, un ce provocator, un şiretlic vesel. Nici o expunere fără o componentă de entertainment. O altă trăsătură caracteristică a pedagogului de şcoală nouă este apetitul pantomimic. Omul n-are stare, umblă neodihnit printre ascultători, e dinamic, demonstrativ, gimnastic. Îţi arată ideile cu mîna, cu genunchii, cu coatele. Corpul participă năvalnic la formularea mesajului, conferinţa e, în bună măsură, o performanţă motorie, iar conferenţiarul - un bun exemplu de condiţie fizică adecvată. Peste toate acestea, se înalţă, ca o lege de fier, exigenţa experimentală. Vorbitorul ţine morţiş să te implice. Prestaţia lui va fi i